Celula 7 de Kerry Drewery. Recenzie

22 Replies

Lectura

Buna! Astazi vreau sa iti vorbesc despre Celula 7, o carte pe care o puteti gasi aici. A aparut la editura Rao in urma cu un an si face parte din trilogia cu acelasi nume. La noi au fost traduse primele doua volume, iar in 2018 a aparut volumul 3 in engleza. Presupun ca anul acesta sau prin 2019 va aparea si la noi. Eu am si volumul 2 pe care abia astept sa il citesc si pe care o sa ti-l prezint cat de curand. Cu siguranta vreau sa termin acesta trilogie, mai ales ca subiectul mi se pare interesant. Hai sa iti povestesc cate ceva despre Celula 7.

Celula 7. Scurta descriere.

O CARTE CA O BOMBĂ CU CEAS
O lume în care justiţia şi soarta celor acuzaţi de crimă sunt hotărâte
de public, însă nu în felul cunoscut de pe vremea gladiatorilor (prin
ridicarea sau coborârea degetului), ci prin televot. Dacă eşti votat
„nevinovat” pleci acasă, liber; dacă, însă, publicul votează că eşti
„vinovat”, atunci eşti condamnat la moarte prin electrocutare pe scaunul
electric. În aşteptarea sentinţei, deţinuţii sunt mutaţi, timp de şapte
zile, din celulă în celulă. În ultima zi, acuzatul se află în Celula 7,
unde i se aduce la cunoştinţă decizia publicului. Martha, o fetiţă în
vârstă de 16 ani, a mărturisit că a omorât o celebritate. Dar chiar a
făcut-o? şi, dacă e nevinovată, de ce a luat asupra ei o asemenea faptă?
Poate că vrea să arate iraţionalitatea şi brutalitatea sistemului
sacrificându-se cu speranţa într-o lume mai bună…
Sau, poate, protejează pe cineva…

Cel mai mult la acesta carte mi-a placut ca actiunea incepe imediat, fara alte lungiri. Ne este prezentata lumea in care are loc actiunea, o lume in care democratia a fost uitata de mult timp. O lume in care viata ta depinde de votul publicului. Atunci cand omori pe cineva, esti nevoit sa petrece 7 zile in diferite celule, timp in care oamenii voteaza daca esti vinovat sau nu. In cea de-a 7 a zi afli care a fost votul publicului, iar daca ei te considera vinovat vei fi electrocutat pe scaun, iar daca publicul te considera nevinovat, poti pleca linistit acasa.

Dupa ce Martha marturiseste ca l-a ucis pe Jackson aceasta este trimisa in celula 1 si supusa la votul publicului. I se ofera un avocat din oficiu pentru a o ajuta sa castige increderea publicului, insa ea nu vrea sa coopereze, spunand ca ea este vinovata. Insa Eve, avocata, considera ca ea este nevinovata si acopera pe cineva.

Actiunea din carte se petrece in 7 zile si urmarim atat progresul avocatei, stirile locale si viata pe care o are Martha in celule.

Pot sa spun ca finalul nu a fost cum credeam eu, chiar ca am suspectat persoana gresita tot timpul, iar finalul mi-a aratat acest lucru. Acestei carti i-am oferit 4 stelute si o recomand iubitorilor de distopii, sa speram ca volumul doi ma va uimi si mai mult.

22 comments

    1. admin Post author

      Si eu am cateva serii neterminate din cauza acestui lucru. Din fericire aceasta trilogie va fi tradusa.

    1. admin Post author

      Si eu mi-as dori sa citesc carti care nu depind de altele, insa am vazut ca seriile sunt mult mai multe.

  1. Missbear

    Pare interesant subiectul, imi place mult recenzia, ca nu contine spoilere. Tocmai ce m am apucat sa citesc distopii, asa ca o adaug si pe aceasta pe lista cu de citit.

    1. admin Post author

      Este o distopie foarte interesanta. Incerc sa dau recenzii cat mai scurte, asa cum mi-as dori sa citesc si eu la alte persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *